Eu m-am gândit, iar acum a venit timpul să vă spun și vouă cum mi l-am imaginat.
În primul rând, tabloul vieții mele ar fi pictat în alb, negru și gri. De ce? Din cauză că viața mea și cred că și a celorlalți, nu a fost mereu frumoasă sau mereu urâtă. Nu a fost mereu bine sau mereu rău. De fiecare dată a fost un bine în tot răul și în tot răul un bine, de aici și faza cu culoarea gri, mai exact #NuanteDeGri.
Negru îl descriu ca fiind răul și albul ca fiind binele, lucru pe care cred că toți îl facem. Combinând aceste culori , apare culoarea gri. Poți descrie culoarea gri ca fiind o cale de mijloc, între cele două extreme.
În al doilea rând, ar fi un tablou ce nu îl poți înțelege ușor, dar la care te-ai uita zilnic, ca să analizezi tot ce se întâmplă în acesta.
Tabloul vieții noastre, din păcate sau din fericire, nu noi ni-l pictăm. Există altcineva ce îl pictează, iar rolul nostru în acest tablou, se rezumă la a privi, a trăi, a învăța și a înțelege.
Dacă ar fi să descriu într-un cuvânt sau în câteva cuvinte tabloul vieții mele, l-aș descrie ca fiind unul plin cu de toate. În cei 18 ani ai mei, am avut parte de foarte multe întâmplări. Unele ce m-au bucurat, altele ce m-au întristat. Am învățat o grămadă de lucruri, am învățat să deosebesc binele de rău, am învățat că nu tot ce zboară se mănâncă și că nu mori cu ideile cu care te naști, ci pe parcurs acestea se schimbă.
Dar cele mai importante lucruri pe care le-am putut învăța până la această vârstă, aș putea zice că sunt următoarele: niciodată să nu îți pierzi încrederea în Dumnezeu, să nu îți pierzi niciodată speranța și că este nevoie atât de ploaie, cât și de soare, ca un copac să crească.
La rândul meu, vă sfătuiesc pe voi, pe cei care îmi citiți blog-ul, să faceți la fel ca mine... să nu vă dați bătuți niciodată și să mergeți înainte cu capul sus.
Pe scurt, acesta ar fi tabloul vieții mele, așa l-aș putea descrie în câteva cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu